Premierul Ludovic Orban a anunțat că pensiile vor crește, însă acest lucru depinde de evoluția economică a țării.
„Pensiile vor crește. Cu cât vor crește, depinde de starea economiei și de capacitatea efectivă de a plăti pensiile. Cu cât economia merge mai bine, pensiile vor crește cu un procent mai mare. Sustenabilitatea sistemului de pensii este fundamentală, vrem să oferim garanția fiecărui pensionar de a primi pensia pe care o merită”, a declarat Ludovic Orban.
Ludovic Orban a evitat să spună dacă punctul de pensie va crește, începând cu luna septembrie, cu 10 sau cu 40 de procente, așa cum prevede legea votată de PSD. (CITEȘTE ȘI: MARCEL VELA, DAT AFARĂ DE LA MAI? CONFLICTUL AVUT DE PAŞTE CU LUDOVIC ORBAN ŞI KLAUS IOHANNIS I-AR FI FOST FATAL)
Întrebat dacă se vor majora din toamnă, așa cum era stabilit inițial, Ludovic Orban a răspuns: “După primele șase luni, Ministerul Finanțelor are obligația să facă raportul privind evoluția economiei și bugetului în România și pe baza datelor respective vom lua toate deciziile și vom anunța public”.
“Repet, obiectivul nostru este să creștem pensiile, dar să le creștem astfel încât ele să poată să fie plătite și nu numai anul ăsta, patru luni de zile, ci să poată să fie plătite în toți anii care vor veni”, a mai completat Ludovic Orban.